Cum am intalnit iubirea

In dimineata aceea nu am mai putut, i-am spus direct in fata ce cred. Stiu ca imi propusesem sa nu ii spun nimic, sa fiu diplomata pana cand cel mic va termina cele patru clase, dar nu mi-am mai putut tine promisiunea, era mult prea mult. Ma saturasem de discutiile alea zilnice.

Tot timpul avea ceva de spus despre el, non-stop. Parca ar fi fost al meu cel mai rau sau cel mai prost. Si chiar daca. I-am spus ca incep sa cred ca are ceva contra lui, pur si simplu nu-i place fata lui.

Nu inteleg cum unui copil care este absolut normal acasa - nici mai rau, nici mai cuminte decat ceilalti i se poate reprosa atat, zilnic. Din cauza atitudinii sale am sa il mut de la scoala chiar daca ar fi sa stau o ora pe zi in trafic.

Mi-a spus ca am inteles gresit si asta din cauza faptului ca intotdeauna vorbim pe fuga, dimineata si ar fi cazul sa ne intalnim intr-o dupa amiaza la scoala sa vorbim in liniste despre toate problemele.

Am fost de acord.

In ziua intalnirii m-a sunat pe mobil si mi-a spus ca intamplator se afla langa locul meu de munca si sa ne vedem in cafeneaua de langa.

Ploua ingrozitor, sunt numai doi pasi asa ca am mers pe jos, bineinteles fara umbrela. In cafenea nu era nimeni in afara de ea si un chelner plictisit care juca solitaire la bar.

M-a socat faptul ca erau pe masa doua pahare de sampanie pe langa doua cafele aburinde. Am salutat, m-am asezat si m-am uitat intrebator la cele doua pahare de sampanie. Ea a ridicat unul, a ciocnit cu cel din dreptul meu si mi-a spus:" asta ca sa ne imprietenim si sa nu mai credeti ca am ceva contra dvs. sau a copilului dvs." Am ciocnit si am baut.

Si-a scos un carnetel si a inceput sa imi puna intrebari. Prima, bineinteles in ce relatii este copilul cu fostul meu sot. Cat de dureros a fost divortul? Daca sunt singura sau a aparut un alt barbat in viata mea?

Mi-era frig, eram toata uda, ea avea cea mai calda voce din cate am auzit si o privire care ma cutremura, parca ma uitam prima oara la ea, parca o vedeam prima oara. Si-a pus mana pe mana mea, ma ardea. Mi-a spus sa beau, sa ma incalzesc, i-am spus ca nu beau iar paltonul ei a ajuns pe umerii ei. Si totusi paharul s-a golit. Chelnerul a mai adus doua, cat era el de lesinat a observat totusi semnul ei discret. Afara continua sa ploua.

Am inteles in acea dupa amiaza ca nu avea absolut nici o problema copilul meu.

Dar am mai inteles si altceva in acea dupa amiaza.

De atunci suntem un cuplu, ne ferim doar pentru ca fiul meu este elevul ei si nu din alte motive. Sunt fericita cum nu am mai fost intr-o relatie.

Radem de aceleasi lucruri, aveam aceleasi hobby-uri, ne plac aceleasi restaurante, acceasi muzica, ne intelegem cand suntem triste si stim ce cuvinte vrea sa auda cealalta, ne trebuie exact acelasi numar de minute sa ne aranjam cand vrem sa iesim, aveam aceeasi temperatura a corpului si gandim cu aceeasi parte a creierului.

Stiu ca lumea din jurul nostru ar fi socata daca ar sti adevarul, dar asta nu ma face nici o clipa sa imi para rau.

Probabil intr-o zi si ceilalti vor sti adevarul.

#reading #love #realstory